Cristian Preda, suspendat șase luni din PDL: Mi s-a reproșat chiar și că mi-am declarat public tristețea pentru retrogradarea Rapidului

Cristian Preda, suspendat șase luni din PDL: Mi s-a reproșat chiar și că mi-am declarat public tristețea pentru retrogradarea Rapidului
Publicat: 03/06/2013, 15:31
Actualizat: 11/07/2016, 19:14

Europarlamentarul Cristian Preda a fost suspendat pentru șase luni din PDL, decizia luându-se astăzi în ședința conducerii democrat-liberale, la propunerea președintelui Vasile Blaga.

„Eu, personal, am propus acest lucru”, a declarat, la final, liderul partidului.

Cristian Preda a calificat decizia de suspendare a sa din partid drept una „nedreaptă”, susținând într-o postare pe blog că i s-a reproșat că nu a fost solidat cu PDL și chiar că și-a exprimat tristețea că a retrogradat Rapidul. „Reproșurile care mi-au fost adresate au fost foarte diverse: de la ideea că, atunci când am fost prim-vicepreședinte, nu am fost solidar cu PDL, până la reproșul că mi-am declarat public tristețea pentru retrogradarea Rapidului, s-a spus aproape tot ceea ce poate concepe o minte omenească. Blogul acesta a fost aspru criticat. Nu-l voi schimba”, a scris Preda pe blog.

Europarlamentarul a participat la ședința PDL, precizând că nu a fost invitat, dar a venit să se apere și l-a acuzat în continuare pe Vasile Blaga de starea proastă a partidului.

„Nu am fost invitat. Am venit să mă apăr, pentru că peste tot acolo unde ești acuzat ai dreptul la apărare. Doar în regimurile totalitare nu ai acest drept. Am venit și să mă apăr, am venit de asemenea să acuz în fața conducerii partidului BPN care refuză să aplice Statutul”, a precizat Cristian Preda înainte de ședința BPN., la sosirea la sediul PDL.

El a adăugat că, dacă este cineva vinovat de situația proastă a partidului, acela este președintele PDL, Vasile Blaga, deoarece refuză să aplice dispozițiile din Statut privind constituirea guvernului din umbră ca principal instrument de opoziție.

„Dacă e cineva vinovat de starea proastă din acest moment, acela e președintele partidului, Vasile Blaga, pentru că refuză să aplice dispozițiile din Statut care cer să se constituie un guvern din umbră ca principal instrument de opoziție. Am auzit că la toamnă vor. Nu putem să amânăm intrarea în opoziție luni și ani în șir”, a adăugat Preda.

Cristian Preda a mai spus că nu intenționează să demisioneze din partid și, întrebat dacă se așteaptă la excludere, el a răspuns: „Vom vedea, o să-mi expun punctul de vedere”.

Președintele PDL Vasile Blaga a declarat luni că în ședința BPN va fi discutată și situația lui Cristian Preda, arătând că acesta nu a fost invitat deoarece „au fost destule discuții” și că o decizie în privința excluderii va fi luată după ce vor fi ascultate toate punctele de vedere ale colegilor.

„Astăzi avem o agendă bogată, o să discutăm strategia pe educație pe care o s-o prezentăm la Râmnicu Vâlcea joi. O să discutăm agenda parlamentară și forma finală a contestațiilor la Curtea Constituțională referitoare la reducerea pragului la referendum și o să discutăm și situația domnului Cristian Preda”, a precizat Blaga înainte de ședința BPN, întrebat dacă se va discuta despre excluderea lui Cristian Preda, Theodor Paleologu și Sever Voinescu.

El a arătat că nu l-a invitat pe Cristian Preda la ședință, pentru că a avut destule discuții cu acesta.

„Nu. Am avut destule discuții cu domnia sa. De-a lungul timpului au fost multe discuții”, a adăugat Blaga.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Avertisment pentru toți românii cu BULETIN. Ajungi DATOR cu mii de lei
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×